Care sunt figurile de stil din poezia Emotie de toamna de Nichita Stanescu ??? Răspuns. Salut !„ A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. - metaforă, repetiție;Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, - metaforăcă ai să te ascunzi Zece lucruri pe care le-a înțeles. Nichita Stănescu. MEMORIA CULTURALĂ Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) ar fi împlinit 82 de ani. Astăzi am ales să ne amintim cum a fost, cum a gândit, cum şi-a iubit cuvintele, poetul. De poeţi, numai de bine, ca să zicem aşa…. Un articol de Liliana Matei | 31 martie 2015 Din punctul de vedere-al pietrelor, soarele-i o piatră căzătoare, oamenii-s o lină apăsare…. Sunt mişcare-adaugată la mişcare. şi lumina ce-o zăreşti, din soare! Din punctul de vedere-al aerului, soarele-i un aer plin de păsări, aripă în aripă zbătând. Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite, Versuri Leoaică tânără iubirea - Nichita Stănescu Leoaică tânără, iubirea mi-a sarit în faţă. Mă pândise-n încordare mai demult. Colţii albi mi i-a înfipt în faţă, m-a muşcat leoaica, azi, de faţă. Şi deodata-n jurul meu, natura se făcu un cerc, de-a-dura, când mai larg, când mai aproape, ca o strîngere de ape. Şi privirea-n sus ţîşni, Avusesem un prieten care s-a stins la fel, cu doar o săptămână î naintea lui Nichita. Omul tocmai divorțase, îi luase nevasta și copiii, și casa. Începuse să bea mult și, la un moment dat, alcoolizat și suferind de frig, când fosta nevastă era plecată cu hăndrălăul ei, amicul acesta al meu s-a dus acasă de ziua unuia dintre copii. .

sunt tanar doamna nichita stanescu